O femeie obisnuia sa aduca apa de la raul din apropiere pana acasa cu ajutorul a doua vase mari, atarnandu-le la cele doua capete ale unui lemn pe care il ducea in spate.
Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect si tot timpul aducea acasa intreaga cantitate de apa. La sfarsitul lungului drum de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea pe jumatate gol. Timp de doi ani, acelasi lucru se intampla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa.
Bineinteles, vasul cel bun era mandru de realizarile sale. Insa bietului vas crapat ii era atat de rusine de imperfectiunea sa si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese menit! Dupa acest timp, i-a vorbit intr-o zi femeii langa izvor:
-Ma simt atat de rusinat pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa! Femeia a zambit, privind cu drag catre el:
-Poate ai observat ca pe partea ta de drum sunt flori, insa pe partea cealalta nu? Pentru ca am vazut defectul pe care il ai, am plantat seminte de flori pe partea ta. In fiecare zi, in timp ce ne intoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori...daca nu ai fi fost asa cum esti, n-ar fi crezut aceste frumuseti care imi lumineaza casa!
Morala: Lipsa perfectiunii nu inseamna infrangere, ci sansa de a fi unici si a folosi acest lucru pentru a imbogati propria viata si viata celor din jur!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Astept comentariile voastre!